Cazul ,,Selmani''. Cât înseamnă jocul fără minge?

Astrit Selmani a părăsit Dinamo după doar un sezon și jumătate, iar clubul nu a pierdut vreun atacant de talie europeană. Totuși, stilul s-a schimbat în mod cert.

De ,,Pressing Forward’’ auzeam doar în Football Manager. Până la urmă, erau atacanți care aveau intensitate în pressing și atacanți care nu prea aveau. Până la Selmani, nu prea credeam că există vârfuri de atac care chiar își bazează 90% din joc din acest aspect al jocului. Selmani chiar era ,,Pressing Forward’’, nu doar ‘‘Forward who presses well’’.

Dilema financiară pentru Dinamo a fost simplă - Selmani a cerut un salariu prea mare pentru posibilități, dovadă fiind transferul în China, speculându-se și Arabia Saudită. Siguranța financiară era prioritate pentru el. Atacant de banii respectivi personal nu cred că era, în situația lui Dinamo, fiindcă de obicei trebuie să fii foarte prolific pentru a-i justifica la o echipă care nu dă salarii enorme. Totuși, situația pare un lose-lose din care Dinamo nu prea avea scăpare nici dacă își călca pe inimă și-i dădea un salariu exorbitant, dar nici dacă îl lăsa să plece altundeva, piața de Pressing Forward fără sume mari de transfer fiind aproape nulă. Credeți-mă, m-am potolit foarte rapid după câteva vizionări și m-am împăcat cu ideea că maxim la cam 60% din capacitatea de pressing a lui Selmani putem spera. Totuși, nu spun nici că trebuie să ne punem mâinile în șold și să nu facem nimic. Cheia este că, în astfel de situații, intră în ecuație, pe toate palierele clubului (nu doar antrenorul!), termenul de ,,adaptabilitate”.

Dar panta de adaptare și schimbare de stil nu a început după ultimul meci din sezon. A început de mult mai devreme, de când Selmani a fost trecut în banda atacului pentru a juca și cu Stipe Perica, vârf autentic, fără mare intensitate în pressing. De acolo, din bandă, Astrit pur și simplu nu putea avea același impact, în primul rând pentru că terenul e împărțit doar pe jumătate și presiunea o poți face doar într-o zonă limitată de teren. Iar Dinamo nu presa în 4-4-2, pentru a-l folosi mai activ asupra fundașilor centrali adverși.

Ce definea stilul lui Dinamo și ce s-a schimbat?

Stilul lui Dinamo nu reinventase roata, dar se baza pe un pressing intens care, mai presus de toate, forța anumite acțiuni adverse. Cum e cea de mai jos: minge 50/50 după o respingere a lui Cristea, Selmani îl vede pe Luna că ajunge să conteste mingea, dar oricum atacă și pune sub presiune adversarul până la capăt, provocând o recuperare sus, în zonă periculoasă.

Pressing-ul e și o știință, iar Selmani se rupe de restul colegilor în faza de mai jos, dar cu un scop. După ce Pașcanu și Hromada combină scurt, kosovarul accelerează direcțional dinspre partea dreaptă a construcției rapidiste pentru a bloca total orice variantă de a juca dintr-o atingere la Ignat sau Braun, forțând degajarea. Pressing-ul nu e doar intensitate, este și despre unghiuri, direcții. Pașcanu nu mai are ce opțiune să aleagă în criza de timp și spațiu pe care i-a creat-o Selmani cu un pressing direcțional planificat din timp, iar Dinamo pune Rapidul pe călcâie și forțează degajare.

Da, în faza de mai sus e și Homawoo, lipsă mare profilul lui în sezonul ăsta, fiindcă Mărginean nu are încă acel instinct de încredere în forțele proprii pe acea poziție încât să recupereze și să atace mingea atât de sus în teren și cu o asemenea anticipare. Nikita e foarte tânăr. Mereu e un mix de povești în fotbal, nu doar una singură. În fine. Și mai jos, Selmani îi taie din nou terenul lui Șerbănică (cred) într-o singură bucată de teren, cu intensitate și refuzându-i din unghiul de presiune chiar și o pasă la portar, fiindcă nu-i vine din lateral sau din față, îi vine direct din spate, iar fundașii de nivelul de play-out al campionatului nostru se precipită în 90% din fazele de acest gen. Posesia se schimbă.

Ați prins ideea, nu? Dinamo nu mai are un nebun la cap care să revină în pressing chiar și după ce e scos din joc, teoretic, după ce face presiune asupra portarului. Totuși, nimeni nu pare că mai are acest gen de jucător și pariez că nici nu prea va mai ajunge pe la noi genul ăsta de atacant, deci nici nu prea putem să găsim vină clubului în speța asta. E exact un caz în care găsești un jucător care aduce în bagaj (el nefiind vreun vârf prolific) un întreg stil mulat după calitățile lui, dar care nu mai poate apoi fi replicat de un alt transfer. Încă din perioada în care îl aveai la dispoziție, antrenorul a optat pentru Perica și, probabil, intensitatea redusă și schimbarea de stil de joc fără minge în afara posesiei sunt lucruri asumate.

Schimbarea la față

Dinamo încă se adaptează la pierderea nu doar a lui Selmani, dar a întreg axului central (Homawoo, Olsen). Jucătorii de acest gen dictează două lucruri: compactitatea și longitudinea/distanța dintre compartimentele echipei. Prin mai multe atribute: efort, experiență, curaj, plasament sau, în cazul fundașilor centrali mai ales, anticiparea și reacția defensivă de a întâmpina sus adversarii. Fără ei, echipa devine o idee mai largă și pressing-ul nu mai e compact, fiindcă atacantul nu mai e sprijinit din linia a doua atât de mult.

Cum se întâmplă în faza de mai sus. Pop lansează un pressing semi-activ, Chambos nu continuă alergarea, iar Poulolo poate căra mingea nestingherit fiindcă acel canal de half-space stânga e neacoperit de Cîrjan, care stă foarte aproape de Stoinov și Opruț. Aici, Cătă plutește, înoată într-o zonă moartă în care nu blochează nici unghiul de pasare, dar nici nu marchează zona/omul direct. Cătă nu e un jucător care să știe cum să se poziționeze defensiv, având multe alte calități. UTA a combinat cu lejeritate în prima repriză, Pop era foarte izolat și constant într-un 1 contra 3 în pressing.

Încă o fază la care se vede că Selmani gândea pressing-ul la alt nivel decât ce e în Superligă e cea de mai sus. Cîrjan deja presează din poziționare o eventuală pasă spre dreapta, dar Pop se scoate din joc prin faptul că vrea să blocheze unghiul central de pasare (unde Gnahore venea om la om oricum). În situația asta, Selmani ar fi rotunjit alergarea spre lateral dreapta și ar fi blocat unghiul de continuare înspre partea stângă de atac, forțând fundașul central să degajeze sau să care mingea într-o zonă aglomerată, periculoasă. Pressing-ul e despre unghiuri. Despre culoare. Despre ,,triggers”.

Faza de mai sus nu prea mai are nevoie de explicații. Dinamo e foarte lungă și Metaloglobus ajunge, din trei pase, aproape de careul nostru. E o greșeală colectivă, dar Eddy e în ,,no man’s land” între doi oameni, probabil jucând la anticipare, dar mingea aia curge extrem de lent și greoi spre mijlocașul de la Metaloglobus, cu zero presiune pentru câștigarea unei potențiale mingi 50/50.

Deci… vine barajul? Falimentul? Retrogradarea? Nu. Nu vine niciuna dintre ele. Pierderea unei întregi jumătăți de ax central (Olsen, Homawoo și Selmani) necesită o pantă mare de adaptare și reinventare. Selmani picta Rembrandt-uri în pressing, ce-i al lui e al lui. La ce să ne așteptăm de la Dinamo în 2025/26? Probabil la o reinventare a stilului de joc fără minge, ceea ce deja se întâmplă. Mai mult mid-block, mai puțin high-press intens timp de multe minute și o echipă mai susceptibilă la tranziții rapide sau pase între linii, fiindcă vitalitatea și travaliul au scăzut. Nu e ceva grav, fiindcă Dinamo a câștigat alte lucruri - experiență, incisivitate în 1 la 1 (Musi), crossing (Danny) sau progresie de la nivelul fundașilor (Nikita).

Da, Dinamo nu mai face pressing-ul care a definit calificarea în Play-off. Și probabil nu-l va mai face atât de intens, în lipsa unui Pressing Forward ca Selmani. Dar, astea sunt exact momentele în care un colectiv, un antrenor și o echipă își arată adaptabilitatea și capacitatea de a prezenta adversarilor alte măști, alte trasee și alte modalități de a-i atrage în capcană. Dinamo încă se caută, în lipsa nucleului care a dictat aspectele fără minge din modelul de joc anul trecut, nu invers. Deci, respirăm adânc și nu ne gândim la dezastre naturale, ci la ,,Bacalaureatul” adaptabilității.

Pentru că, în fotbal, mai ales fără banii din Vest, asta e frumusețea: să fii adaptabil și să știi să te reinventezi după schimbări de dirijori care dădeau tonul.